Jurnal de calatorie-Busteni-Crucea Caraiman

18.IULIE.2009

Buşteni

Sâmbătă dimineaţă ne-am decis să urcăm cu telecabina până la Babele şi de acolo, pe jos, până la vârful Omu şi Peştera Ialomicioara. Cum la ora 10.00 coada de la telecabină depăşea cu mult aşteptările noastre am pornit, uşor, dar sigur, pe poteca Jepilor Mari. Din fericire vremea a ţinut cu noi, iar traseul a fost destul de bun, cu unele portiuni mai greuţe. Echipajul a fost format din agitata familie Ştefan (Vio, Sam, Marc şi căţelul Buffy).

Până la Cantonul Jepi am făcut cam 3 ore, timp în care ne-am oprit să mâncăm şi să bem puţină apă. Pe tot parcursul drumului nu găseşti sursă de apă.

Apoi încă o oră până la Cabana Piatra Arsă (1950 m).

Pe drum peisajele nu conteneau să ne încânte, fiind pline de jnepi, ocrotiţi prin lege.

Am continuat traseul până la Babele, şi din nefericire, am ratat indicatorul. Aşa că am ţinut-o pe drumul forestier, care e cu multtttttt mai lung decât cel prin pădure.

A avut ocazia să vadă foarte aproape un corb, ce ducea în cioc un obiect. La un momentdat a scapat…. aşa zisa pradă, care era de fapt, un banal dop albastru, de la o sticlă de apă.

Tot el, cu ochii lui ageri, a văzut o mică, mică şopârlă.

şi apoi o mare, mare lăcustă.

După aproape 2 ore de mers, timp în care rucsacii, plini cu tot felul de schimburi (tricouri, treninguri, gegi), apăsau pe umerii noştii, şi după încă o oprire pentru luat masa, (Marc ne-a terorizat cu foamea) am ajuns cu bine la telecabină (în jurul orei 16.00). Cum telecabina mergea doar până la ora 18.30 (aşa sperau angajaţii), şi nu am fi avut timp să urcăm până pe vârful Omu, deşi erau numai 2 ore de urcat,

am renunţat la banalele poze lângă Babele şi Sfinxul şi am plecat până la Crucea Caraiman (2325 m), traseu uşor, cam de o oră.

Pe drum am dat şi peste zăpadă, cam murdară ce-i drept, dar… bucuria a fost mare.

Şi deşi sunt friguroasă din fire, iar toţi cei care urcau cu telecabina îşi puneau repede hanoracele pe ei, nu am avut nicio problemă.
Eram mult prea încinsă de la urcat ca să-mi mai fie frig.

 
De această dată, Buffy a fost foarte fericită. Alerga şi muşca din zăpadă ca bezmetica. Aici se simţea în largul ei!

 

Dar nici Marc nu s-a lăsat mai prejos şi mi-a tras un mare bulgăre în picior. Din păcate nu am zăbovit prea mult, căci timplul nu ne permitea.

De sub “muntele” de zăpadă, curgea un mic pârău.

După bătaia cu zăpadă, ne-am continuat drumul, până la Crucea Caraiman. De câte ori mă uitam de jos la cruce, mi se părea atât de departe. Satisfacţia pe care o ai atunci când ajuns sus, este enormă.
(dacă nu urci cu telecabina).

De sus, se vedea în toată speldoarea ei Valea Cerbului,

La întors, crezând că scurtăm din drum, am urmat un alt traseu, destul de greu. Până la urmă ne-am dat seama că mergeam spre, Cabana Caraiman.

Deşi eram convinşi că am pierdut telecabina, am urcat cu o viteză de nu-mi mai simţeam picioarele. Şi cum în viaţă nimic nu este întâmplător, am văzut în iarbă o minunată floare de colţ. Îmi doream de mult!

Din tot echipajul un singur tovaraş de drum a avut probleme. Nu Marc aşa cu ne-am fi aşteptat, ci..... căţelul, Buffy, a dat semne de oboseală, şi o parte din drum, a beneficiat de un tratamet special din partea membrilor echipajului.

 
 

În cele din urmă am prins telecabina (foarte scumpă-2 adulţi şi 1 copil=68 lei), ba chiar am stat la coada!

Am ajuns la bază, la rulotă, în jurul orei ora 21.00, mulţumiţi de modul în care ne-am petrecut o frumoasă zi de vară., poate cea mai frumoasă de până acum. Cu siguranţă vor urma şi altele.

Traseul a fost următorul: Cantonul Jepi, Cabana Piatra Arsă, Babele, Crucea Caraiman, cu porţiuni mai dificile. A durat în jur de 9 ore, cu opriri foarte scurte ce nu depăşeau 15-20 de minute. Cel mai mult am zăbovit la telecabină. Iar vremea SUPERBĂ!



Vio, Sam, Marc şi căţelul Buffy









Jocuri