ECHIPAMENTUL SPEOLOGIC INDIVIDUAL
Echipamentul individual este vital pentru desfăşurarea în bune condiţii a oricărei explorări. Calitatea echipamentului este determinantă pentru o bună rezistenţă la frig şi umezeală, pentru aplicarea în bune condiţii a tehnicii explorative. Un bun echipament ne asigură confort şi siguranţă în explorare. Totodată echipamentul condiţionează în mare măsură starea de spirit în timpul explorării şi implicit eficienţa ei.
O mare problemă o constituie confecţionarea echipamentului individual. Rezolvarea acestei probleme este posibilă numai prin găsirea materialului optim (uşor, rezistent) şi prin adaptarea celor mai eficiente soluţii tehnice. De asemenea, trebuie avută în vedere posibilitatea procurării unui anumit tip de material, care nu întotdeauna răspunde tuturor cerinţelor de care avem nevoie.
Combinezonul speologic
Combinezonul este una din componentele de bază ale echipamentului individual. Rolul de bază al combinezonului este de a proteja speologul de frig, umiditate, frecări, în principiu de contactul cu mediul exterior. În general este bine să dispunem de două tipuri de combinezoane: unul din pînză (doc, prelată etc.), pentru peşteri fosile şi ture de suprafaţă şi unul impermeabil , pentru ture de explorare complexe. Dar indiferent de tipul combinezonului cîteva principii privind confecţionarea lor sînt de reţinut:
- combinezonul să fie pe talie, însă corect croit, astfel încît să permită ridicarea lejeră a mîinilor. Totodată îndoirea piciorului trebuie să se facă fără ca pantalonul să iasă de pe cizme. Pentru înlăturarea acestui inconvenient se va lăsa pantalonul cu 5-10 cm mai lung decît normal. Un combinezon larg, departe de a fi comod, se agaţă uşor în asperităţile pereţilor, iar la trecerile strîmte se cutează lucrînd ca o pană. De asemenea, cutarea lui atunci cînd purtăm harnaşamentul, poate deveni foarte incomodă;
- sistemul de închidere să fie cu velcro sau cu fermoar protejat de o bandă ce se fixează cu butoni metalici;
- existenţa dublurilor în zonele genunchilor, coatelor şi fundului. (în zonele coatelor şi genunchilor, dublura poate fi confecţională sub forma unor buzunare, astfel încît să se poată introduce în acestea o bucală de pîslă sau de neopren. Aceaslă inovaţie duce la evitarea inconvenientului dat de folosirea genunchierelor şi colierelor, care se pot deplasa de pe suprafaţa protejată în timpul explorării, devenind incomode);
- combinezonul să fie croit astfel încît să nu necesite utilizarea unei centuri pentru strîngerea pe corp;
- combinezonului i se mai poate adăuga în interior, în zona pieptului, un buzunar sau chiar două, pentru păstrarea carnetului de cartare, busolei etc. De asemenea, putem prevedea combinezonul cu o glugă care să ne protejeze împotriva stropilor de apă;
- combinezonul trebuie să se aşeze uniform pe conturul cizmei, astfel încît prin prinderea cu un elastic sau cu un inel de cauciuc, să se asigure o bună etanşeitate.
Cîteva indicaţii sînt de reţinut în legătură cu materialul folosit la confecţionarea combinezoanelor.
Materialele utilizate pentru combinezoanele impermeabile sînt în general compuse dintr-un material textil sintetic placat. Placarea se face cu cauciuc, PVC, poliuretan etc. Cel care răspunde cel mai bine cerinţelor este un material din ţesătură de nylon placat cu PVC. Acesta este uşor, flexibil şi rezistent. Pentru combinezonul neimpermeabil o ţesătură rezistentă neimpregnată este suficientă.
În plus, atenţie la cusături pentru că acestea să nu fie proeminente, situaţie în care ar putea jena.
Protejarea membrelor
Mănuşile
În timpul explorării mîinile intră în contact permanent cu roca dură şi materialul de explorare, ceea ce poate duce la răniri (tăieturi, arsuri); cu apa rece, care produce amorţirea şi înţepenirea articulaţiilor; cu argila, care pe lîngă senzaţia neplăcută pe care o dă contactul cu ea, împiedică o bună manevrare a materialului, scade eficienţa prizelor. Deci protejarea mîinilor este o necesitate evidentă. Mănuşile fiind cele care îndeplinesc acest rol, trebuie să aibă caracteristici care să le facă eficiente la acţiunile arătate mai sus.
Mănuşile de protecţie sînt confecţionate din mase plastice sau cauciuc şi pot avea sau nu la interior un stat pînzat. Mănuşile din piele sînt mai puţin eficiente atît ca rezistenţă la uzură, cît şi din punct de vedere al impermeabilităţii.
Concluzionînd, am putea spune că mănuşile speo trebuie să răspundă la următoarele cerinţe:
- impermeabile;
- călduroase, fără a duce la transpiraţia mîinii;
- rezistente la uzură, dar suficient de subţiri pentru a simţi prizele;
- suficient de lungi, pentru a nu permite pătrunderea apei pe mînecă. Ele pot fi eventual strînse pe mînă cu o bandă de cauciuc sau elastic, fără a împiedica însă circulaţia sîngelui.
Încălţămintea
Cele mai adecvate încălţări speo le constituie cizmele de cauciuc. Acestea trebuie să aibă următoarele propietăţi:
- să fie aderente la rocă, prin existenţa unor striaţiuni pe talpă;
- să fie suficient de înalte (35-40 cm), pentru a putea permite înaintarea prin ape puţin adînci, împreună cu combinezonul impermeabil, care se fixează pe acestea cu ajutorul unor inele de cauciuc (tăiate din camera unei roţi de maşină sau motocicletă), se poate asigura şi înaintarea prin ape mai adînci;
- să fie mulate pe picior fără a incomoda mersul sau circulaţia sanguină. .
Atenţie! Cizmele ale căror striaţiuni de aderentă s-au uzat, vor fi înlocuite chiar dacă nu sînt sparte.
Îmbrăcămintea de corp
Îmbrăcămintea de corp este îmbrăcămintea care asigură protecţia termică a corpului. Ea se interpune între piele şi echipamentul exterior de protecţie, între calităţile pe care trebuie să le îndeplinească enumerăm:
- să fie comodă;
- să fie uşoară;
- să fie călduroasă;
- să absoarbă transpiraţia şi să o elimine spre exterior;
- în stare umedă să nu-şi piardă calităţile termoizolante;
- să se muleze pe corp;
- să nu aibă capse, cute sau alte proeminenţe care să jeneze.
Lîna şi unele materiale sintetice cum ar fi: rhovyl-ul, rexoterm-ul, izocamp-ul, răspund cu bine acestor cerinţe. Cum lîna este cea mai accesibilă, o recomandăm "călduros" pentru acest tip de îmbrăcăminte.
Îmbrăcămintea sau lenjeria de corp are în componenţă: ciorapii, combinezonul interior (care poate fi dintr-o bucată sau din pantalon şi pulover). Utilizarea unui pulover suplimentar şi a unei cagule uşoare sub cască sînt de multe ori necesare într-o peşteră rece, sau în timpul cartării.
Imbrăcămintea pentru situaţii speciale
Pontoniera
Este folosită în galeriile în care adîncimea apei depăşeşte înălţimea cizmei. Este confecţionată din latex şi se compune dintr-o singură piesă, etanşă şi prevăzută cu bretele. Cu ajutorul ei se poate înainta prin ape ce ne ajung cel mult pînă la piept. Nefiind prea rezistentă, este bine să o îmbrăcăm pe sub salopetă.
După folosire pontoniera se va clăti cu apă rece atît la exterior cît şi la interior. După uscare se va pudra cu pudră de talc, după care se va strînge începînd de la picioare, pentru a elimina aerul din interior, dar fără a o rula prea strîns. Se va feri de lumina soarelui.
Neoprenul
Cînd pontoniera devine insuficientă pentru continuarea explorării, vom apela la o îmbrăcăminte din dotarea scafandrilor autonomi şi anume costumul de neopren.
Costumul de neopren, numit şi costum umed, ne permite înotul chiar şi în apele cele mai reci. Neoprenul nu este altceva decît un cauciuc foarte "poros, în masa căruia sînt cuprinse mici bule de gaz care nu comunică între ele şi care îi conferă propietatea de izolator termic. În timpul imersiei sub costum pătrunde o peliculă fină de apă, care se încălzeşte de la temperatura corpului şi care trebuie să rămînă sub costum în timpul deplasării prin apă, fără a fi înlocuită de altă apă rece. Pentru ca această peliculă de apă încălzită să fie păstrată în costumul de neopren, trebuie ca acesta să fie cît mai strîns mulat pe corp. Pe cît este de folositor în apă, pe atît este de nefolositor pe uscat, fiind mult prea călduros, iar datorită rigidităţii sale îngreunează mişcările.
Este compus din pantaloni, bluză cu sau fără fermoar, cagula, care poate fi parte integrantă din bluză sau nu, ciorapii şi mănuşile. Grosimea neoprenelor variază între 3 şi 7 mm sau chiar mai mult. Vom alege neoprenul în funcţie de temperatura apei şi de lungimea pasajelor fără apă. Cu cît este mai gros este mai călduros şi mai rigid, iar cu cît este mai subţire este mai puţin călduros dar mai flexibil.
De reţinut că neoprenul este dublat la interior de o ţesătură de tip jerseu şi se îmbracă direct pe piele de preferinţă pe sub o salopetă de pînză, cea impermeabilă mărind "canicula" din interior în pasajele uscate.
Eventualele rupturi sau găuriri se repară prin peticire, peticele lipindu-se cu un adeziv special pentru neopren.
Pelerină anticascadă
Cînd sîntem nevoiţi să parcurgem un puţ cu cascadă şi nu vrem să folosim costumul de neopren datorită dezavantajelor lui, putem folosi cu succes pelerina anticascadă.
Confecţionată dintr-un material impermeabil este prevăzută cu o glugă cu şiret, pentru etanşeizare la nivelul feţei, iar la capătul mînecilor sînt lipite mănuşile. Trebuie să fie suficient de largă pentru a nu jena mişcările.
Casca şi accesoriile de pe cască
Casca
Casca este indispensabilă acţiunilor speo. Ea protejază capul împotriva căderilor de pietre şi a contactului cu roca în cazul căderilor sau a dezechilibrărilor.
Casca poate fi din mase plastice, textolit, fibre de sticlă sau carbon. Ultimele două tipuri reprezintă optimul pentru căşti (căştile Petzl, sînt căşti din mase plastice armate care cîntăresc între 400-500 g împreună cu sistemul de iluminat).
Căştile de şantier, confecţionate din textolit armat sînt preferabile celor din plastic cît şi celor pentru motociclişti.
Pentru o cască bună sînt de reţinut cîteva lucruri de bază:
- să răspundă normelor U.I.A.A. ,
- să fie uşoară şi comodă;
- să aibă sistemul de prindere jugulară în Y, cu prindere transversală la spate. Acest sistem reprezintă deocamdată cea mai sigură prindere a căştii pe cap;
- să prezinte orificii de aerisire;
- prinderea căptuşelii (înţelegînd prin aceasta sistemul interior de susţinere şi amortizare a şocurilor) de calotă să se facă astfel încît capul să nu vină în contact direct cu calota căştii. Nu se admite introducerea de obiecte (baterii, becuri de rezervă etc.) între calotă şi căptuşeală. Acestea pot produce răniri în timpul preluării de către cască a şocurilor;
- sistemele de iluminat de pe cască să fie montate astfel încît să nu afecteze echilibrul acesteia pe cap şi , nici structura de rezistenţă;
- să aibă o culoare vizibilă la lumină slabă (alb, roşu, oranj, galben).
O cască de şantier din textolit, poate servi, cu unele mici modificări, drept cască speo. În primul rînd este necesară tăierea cozorocului la o dimensiune identică cu marginea laterală a căştii (circa 1-1,5 cm). De asemenea va trebui să modificăm sistemul de prindere (Jugulara).
Sistemul de iluminat
Cel mai convenabil sistem de iluminat este unul mixt: electric şi accîilenic, cu aprindere piezoelectrică .Lumina acetilenică este o lumină vie, liniştitoare, dă spaţialitate în jurul nostru, este foarte bună la o înaintare normală sau în timpul cartării şi escaladelor. Lumina electrică ne face vizibilă profunzimea, dînd o bună vizibilitate datorită concentrării fascicolului luminos. Deci vom folosi pentru avansarea prin galerii lumina frontalei cu acetilenă, iar frontala electrică o vom folosi ca sistem de rezervă.
Montarea sistemului mixt se va face pe cască. Alimentarea becului acetilenic (brener) se va face de la o lampă cu carbid, montată la brîu, prin intermediul unui furtun, iar sistemul electric va fi alimentat de la o baterie de 4,5 V montată la spatele căştii, într-o carcasă de plastic. Acest lucru va asigura şi o echilibrare a căştii.
Pentru a asigura automatism sistemului, acesta poate fi prevăzut cu un circuit cu celulă fotoelectrică. Atunci cînd picăturile de apă sau alţi factori vor stinge flacăra acetilenică, celula va comanda intrarea în funcţiune a sistemului electric .
Cum putem să ne construim un astfel de sistem mixt?
O lampă de carbid minieră poate fi uşor folosită pentru alimentarea becului acetilenic. Pentru aceasta ea necesită o simplă modificare: pipn iniţială cu brener va fi retezată de lîngă lampă iar orificiul rămas în corpul lămpii va fi cositorit. Se va adapta o ţeava de 8 mm care va fi montată ca în fig. 1.5.2b şi de la care cu ajutorul unui furtun gazul acetilenic va ajunge la brenerul plasat pe cască. Pentru transportul acetilenei de la lampă la bec se poate folosi un furtun de cauciuc identic cu cel folosit la aragaz său unul din plastic, cu diametrul interior corespunzător ţevii introduse prin rezervor. Furtunul va fi suficient de rigid pentru a nu se obtura uşor în timpul presării.
Pentru a scăpa de inconvenientul adaptării unei lămpi miniere, ne putem procura o lampă de carbid special destinată speologiei ce funcţionează pe acelaşi principiu.
Ca bec acetilenic pot fi folosite brenerele de aragaz de 0,01-0,03 mm, dimensiunea referindu-se la diametrul găurii evacuare a gazului. Dacă orificiul este prea mare, acesta se poate micşora printr-o batere uşoară a marginilor lui cu ajutorul unui dom. Becul acetilenic va fi fixat pe un suport deasupra frontalei electrice. Pipa iniţială a lămpii de carbid putînd servi acestui scop. Atenţie:
- sistemul va trebui să aibă asigurată o bună etanşeitate;
- racordurile (lampă-furtun, furtun-brener) vor fi prevăzute cu rază de racordare pentru a favoriza o curgere laminară a gazului. Un regim de curgere turbulent favorizează formarea condensului pe furtun şi deci o funcţionare defectoasă.
Lipsa unui sistem de aprindere piezoelectric sau a unui sistem cu bobină de inducţie poate fi suplinită prin folosirea unei brichete obişnuite. Aceasta va fi păstrată, în timpul explorării, într-un tub de plastic sau de aluminiu, cu închidere etanşă.
Controlul mărimii flăcării se face cu ajutorul robinetului rezervorului de apă. Acesta poate fi în permanentă deschis, o tură sau două, pentru a asigura o flacără constantă, sau deschis din timp în timp. Dacă robinetul va fi uitat deschis, mai multe ture, aceasta va duce la consumarea rapidă a carbidului. Şi dacă în plus, aflîndu-ne într-o galerie activă, lampa de carbid va fi sub suprafaţa apei, presiunea hidrostatică va mări debitul de apă ce curge în rezervorul de carbid şi implicit presiunea acetilenei. Acest lucru poate duce la pierderea brenerului, acesta fiind aruncat din locaşul său de presiunea acetilenei.
Cum din diferite motive brenerul şi ajutajul rezervorului de apă se pot înfunda este recomandabil să. avem asupra noastră, în permanentă, un desfundător. Acesta poate fi confecţionat dintr-o sîrmă subţire sau din cîteva spire de liţă.
Harnaşamentul
Înţelegem prin harnaşament ansamblul format din chingi şi accesorii ce este dispus în jurul corpului. Se compune din:
- centura de mijloc;
- hamul sau scaunul;
- vesta sau centura de piept;
- veriga rapidă a hamului.
Centura de mijloc
Confecţionată din chingă de nylon lată de 2,5-5 cm, se prinde în jurul mijlocului cu ajutorul unei carabiniere cu şurub. Serveşte pentru agăţarea lămpii de carbid şi a materialelor ce trebuie transportate. În acest scop este preferabil să fie prevăzută cu inele de chingă sau cordelină.
Centura trebuie să fie suficient de scurtă pentru a nu aluneca de pe mijloc, dar nici prea scurtă, situaţie în care ar putea jena comprimînd abdomenul. De asemenea, trebuie avut în vedere că în timpul folosirii, centura se întinde puţin datorită greutăţii materialului transportat.
Hamul sau scaunul
Este piesa de bază a echipamentului individual ce permite efectuarea manevrelor ce presupun suspendarea speologului în coardă.
Confecţionat din chingă de nylon lată de 4-5 cm, trebuie să îndeplinescă următoarele condiţii:
- să susţină greutatea corpului fără a provoca dureri;
- să fie uşor;
- să fie prevăzut cu reglaje, pentru a putea fi ajustat corect.
- Practic;
- Super Avanti;
- Rapid.
Pentru aceia care nu îşi pot permite achiziţionarea unui ham original, le recomandăm să-şi confecţioneze hamul după unul din modelele prezentate mai sus. Chinga folosită este preferabil să fie chingă folosită în paraşutism, mai puţin recomandabilă fiind cea folosită la centurile de siguranţă de la maşinii, aceasta întinzîndu-se foarte mult atunci cînd s-a umezit sau cînd suportă greutatea corpului timp îndelungat. Atenţie la cusături!
Vesta sau centura de piept
Vesta, sau centura de piept, are rolul de a menţine blocatorul de piept cît mai aproape de corp, pentru a uşura înaintarea pe coardă. Nefiind solicitată la eforturi prea mari, se confecţionează din chingă lată de aproximativ 2 cm, la nevoie putîndu-se folosi şi o cordelină. Vesta trebuie să fie reglabilă, pentru a putea fi cît mai strînsă pe corp în momentul urcării pe coardă, iar în restul timpului să poată fi detensionată uşor, pentru a nu stînjeni mişcările. Acest lucru se poate realiza cu ajutorul unei catarame de metal.
Cele mai utilizate modele sînt cele din figura alăturată, "vesta în X" şi "vesta în Y" ,după forma în care chinga se petrece pe partea dorsală. Pentru o mai uşoară fixare şi detaşare a vestei este recomandabil ca aceasta să se prindă de blocatorul de piept cu ajutorul unei mici verigi rapide tip "delta", special construită în acest scop.
Veriga rapidă a hamului
Veriga rapidă are o formă triunghiulară (delta) (fig. 1.6.4a) sau semirotundă (fig. 1.6.4b). Cea semirotundă, de dată mai recentă, este mai practică deoarece materialele nu se mai aglomerează în partea superioară, ca în cazul deltei.
Are un diametru de 10 mm şi o mare rezistenţă - 2000- 4500 kg, cu şurubul închis şi 300-800 kg cu şurubul deschis - funcţie de materialul din care este fabricată: oţel, oţel inoxidabil sau zicral .
Serveşte la prinderea hamului, fiind pevăzută cu un şurub care trebuie să fie întotdeauna în partea opusă celei de care se ataşează celelalte accesorii. Neînchiderea şurubului poate fi fatală, de aceea trebuie verificat înainte de suspendarea în coardă.
Banana sau sacul speologic
Denumirea provine de la culoarea, de obicei galbenă, şi nu de la forma fructului cu acelaşi nume. O folosim pentru transportul echipamentului individual sau colectiv. Este preferabil să o confecţionăm dintr-un material rezistent la uzură şi impermeabil (vezi materialul pentru combinezoane), sau să o cumpărăm (fig. 1.7). Banana este dotată cu sisteme de chingi pentru a putea fi transportată în spate, pe umăr, în mînă, pentru a putea fi trasă pe puţuri şi prin galerii strîmte şi se leagă la gură cu o cordelină, care serveşte şi pentru atîrnare, prin intermediul unei carabiniere cu şurub, de veriga hamului, atunci cînd sîntem suspendaţi pe coardă. Pentru a nu ne jena în timpul urcării sau coborîrii pe coardă, lungimea cordelinei trebuie să depăşească lungimea picioarelor.
Încărcătura ei conţine materialele de explorare colective (corzi, scările etc.) deci ea va fi dimensionată corespunzător volumului ocupat de aceste materiale. Desigur practica speologică ne va convinge că există peşteri sau avene care necesită, pentru explorarea lor, tipuri speciale de saci speo.
Dispozitive pentru parcurgerea verticalelor
Echipamentul individual trebuie să aibă în componenţă: coborîtor, blocatoare, carabiniere, lonje de asigurare. E recomandabil să achiziţionăm numai coborîtoare, blocatoare şi carabiniere care au fost testate. Confecţionarea acestora din materiale necorespunzătoare şi prin tehnologii neadecvate poate duce la accidente grave. O recomandare în sensul celui mai bun tip de dispozitiv este greu de dat, pentru că întotdeauna echipamentul cel mai bun este cel cu care te obişnuieşti.
Diversitatea coborîtoarelor este foarte mare. Vom prezenta numai două dintre ele: coborîtorul cu role şi coborîtorul cu bare.
Coborîtorul cu role tip Dressler a fost continuu îmbunătăţit , astfel au apărut variantele autoblocante (1977 în Iugoslavia - varianta Varnostovo- Zavora, 1978 în Italia - varianta Kong-Bonaiti şi Diabolo, 1979 în Franţa - varianta Stop-Petzl şi DAD, în Anglia - varianta Lewis Auto-Lock, 1984 în Franţa - varianta Stop-Petzl cu bolţ de frînare suplimentar.
Supuse unui studiu de către Comisia pentru Studiul Materialelor de pe lîngă Federaţia Franceză de Speologie, dintre modelele testate (Kong, Diabolo, DAD, Tracson, Petzl) cel mai bine s-a comportat coborîtorul autoblocant Kong . Cerinţele primordiale ale acestor coborîtoare le impun ca mecanismul de blocare să reziste socului blocării, iar blocarea să se facă de aşa natură încît să nu deterioreze coarda. De asemenea, se recomandă ca aceste coborîtoare să fie folosite de speologi cu experienţă în explorarea verticalelor, iar prima lor folosire să nu fie făcută într-o explorare, ci la exterior şi cu asigurare. Viteza de coborîre cu aceste dispozitive fiind greu controlabilă fără un antrenament prealabil.
La coborîtorul cu role firma Petzl a adus o inovaţie în sensul posibilităţii modificării vitezei de coborîre nu
Coborîtorul cu bare sau coborîtorul Rack a suferit mai puţine modificări de formă (modificările fiind mai mult dimensionale). Acest coborîtor are marele avantaj al posibilităţii modificării vitezei de coborîre prin introducerea sau scoaterea barelor de frecare. Există două modele de astfel de coborîtoare: închis şi deschis. Sînt recomandate pentru verticalele foarte mari şi fără fracţionări .
Pentru peşterile din România este de preferat coborîtorul cu role.
În afară de coborîtoarele prezentate mai sus, mai amintim coborîtorul "coadă de balenă" ,mai puţin folosit la noi, nu insistăm, şi optul de rapel, coborîtor contraindicat în speologie, datorită faptului că răsuceşte coarda şi acest lucru între fracţionări poate creea neplăceri
Blocatoarele
Blocatoarele ating o şi mai mare varietate. Alegerea acestora se face în funcţie de posibilităţi şi de metoda de urcare. Putem deosebi două tipuri de blocatoare:
- blocatoare la care tracţiunea se face în camă :gibbs, bogibbs, shunt;
- blocatoare la care tracţiunea se face în carcasa (corpul) blocatorului: Petzl, Jumar. Acestea pot fi la rîndul lor fără mîner şi cu mîner .
Iată cîteva caracteristici ale blocatoarelor cu tracţiune în camă:
- este sigur pe orice fel de coardă (argiloasă, umedă, îngheţată);
- amortizează şocurile fără a deteriora coarda;
- crează un moment de torsiune în coardă, ceea ce înseamnă o mică pierdere de energie;
- nu poate fi folosit la autoasigurare (excepţie făcînd folosirea lor deasupra coborîtorului, cînd cama este sub control sau cazul gibsului prevăzut cu arc de presare a camei);
- aplatizează corzile moi, cama avînd tendinţa de a se bloca.
Caracteristicile blocatoarelor la care tracţiunea se face în carcasă sînt următoarele:
- permit introducerea şi scoaterea rapidă a corzii (există şi blocatoare din primul tip care fiind prevăzute cu un decupaj permit introducerea şi scoaterea rapidă a corzii: bogipsurile);
- se pot folosi pe diametre şi calităţi diferite ale corzilor;
- pot fi folosite pentru autoasigurare;
- pe corzi argiloase prezintă pericolul alunecării (ultimele modele ale firmei Petzl sînt prevăzute cu o degajare care permite eliminarea argilei, pericolul alunecării fiind înlăturat);
- la şoc cama poate deteriora teaca corzii.
Un accesoriu al blocatoarelor este pedala sau scăriţa de picior, utilizată în metodele DAD şi Jumar. Ea face legătura între piciorul speologului şi blocator, în timpul urcării pe coardă. Se confecţionează din semicoardă rigidă de 8 mm. Se va ataşa prin intermediul unei carabiniere cu şurub la blocator, iar la partea opusă va fi prevăzută cu o buclă care să permită introducerea ambelor picioare. (Atenţie! legarea pedalei la blocator se face numai prin intermediul unei carabiniere cu şurub, excepţie făcînd Jumar-ele, unde prinderea se poate face direct!). Bucla poate fi prevăzută cu o treaptă metalică.
Funcţie de metoda de urcare vom avea nevoie de una sau de două pedale. Amănunte despre lungimea acestora vor fi date la cap. 6.
. Lonjele
Mai exact lonja scurtă şi lonja lungă sînt componente foarte importante ale echipamentului individual şi sînt cele care fac legătura dintre speolog şi punctele de siguranţă de pe parcursul unei verticale: balustradă, mînă curentă, amaraj, nod, blocator cu mîner (fig.1.8.3).
Lonjele trebuie să poată rezista unei eventuale căderi de factor 2 a unui speolog (vezi capitolul 2.1.1). Din acest motiv ele se confecţionează din coardă dinamică cu un diametru minim de 9 mm.
Pentru confecţionarea lor este nevoie de aproximativ 2,5 m de coardă. Capetele corzii se vor termina cu un nod opt sau nouă, cu o buclă cît mai scurtă în care vor fi introduse două carabiniere fără şurub. Un al treilea nod opt, sau nouă, realizat în partea mediană a corzii, va servi la prinderea de veriga rapidă a hamului. Evident în urma efectuării acestui nod trebuie să rezulte o lonja scurtă şi una lungă.
Cum lungimea lonjelor variază funcţie de înălţimea speologului, pentru ca ele să aibă lungimea ideală, trebuie ca ţinînd cotul unuia din braţe sprijinit în abdomen, carabiniera lonjei scurte să fie în podul palmei, după ce nodurile au fost strînse sub sarcină. În ceea ce priveşte lungimea lonjei lungi, aceasta va fi cam de 1,5 ori mai mare decît lonja scurtă. Lonja lungă face legătura între ham şi blocatorul cu mîner, deci ea trebuie să ajungă de la veriga hamului la încheietura mînii, braţul fiind întins verical, cînd speologul este suspendat în ea, pe coardă, dar niciodată atît de lungă încît să nu poată fi ajuns blocatorul cu mîner.
Pentru a se evita eventuala desfacere a nodurilor în pasajele strîmte sau agăţarea capătului liber, acesta poate fi fixat de lonje prin intermediul unei bande adezive.
Cum carabinierele lonjelor au tendinţa de a se răsuci este recomandabil ca şi acestea să fie fixate de lonje cu bandă adezivă sau, mai bine, pot fi imobilizate cu ajutorul unor inele de caucuic tăiate din cameră de bicicletă. De asemenea, pot fi folosite carabiniere speciale prevăzute cu o tijă metalică care împiedică acest lucru.
Lonjele trebuie schimbate după 2 ani, indiferent dacă au fost folosite sau nu, sau imediat ce prezintă semne exterioare de uzură sau au fost supuse unui şoc puternic.
Ca orice coardă, lonjele vor fi spălate cu foarte mare grijă după fiecare folosire şi ferite de lumină.
Carabinierele
Carabinierele (fig. 1.8.4) strict necesare echipamentului individual sînt în număr de 6, 2 fiind fără şurub şi se folosesc la lonje iar celelalte 4 cu şurub şi se folosesc după cum urmează:
- la blocatorul cu mîner, de ea fixîndu-se pedala şi carabiniera lonjei lungi;
- la coborîtor, pentru prinderea acestuia de veriga rapidă a hamului;
- pentru frecarea suplimentară a corzii la rapel. Aceasta va fi de oţel sau titan, deoarece, dacă vom folosi una de dural, aceasta va fi foarte repede "mîncată" de coardă;
- pentru agăţarea de ham a cordelinei sacului speologic. După cum am spus acesta este strictul necesar, însă o carabinieră sau două în plus, de rezervă, nu strică.
Alte accesorii
Folia de supravieţuire
Folia de supravieţuire se prezintă sub forma unui cearceaf din poliester metalizat care reflectă 90% di radiaţiile termice, placat pe o parte în auriu iar pe cealaltă parte în argintiu. Împăturită ea ocupă un volum foarte mic iar greutatea ei nu depăşeşte 50 gr. Mai este cunoscută şi sub numele de "folia Sirius".
Rolul ei este de a păstra constantă temperatura corpului: prin micşorarea pierderilor de căldură, cînd în interior este faţa argintie şi prin cedare de căldură, cînd la interior este faţa aurie.
Ea poate fi folosită atît în bivuacuri, cît şi pentru protejarea speologilor accidentaţi şi greu transportabili. Uneori folia de supravieţuire este confecţionată sub formă de saci.
Garoul şi bucla de cordelină
Fără a fi indispensabile este recomandabil a avea asupra noastră un garou şi o buclă de cordelină.
Garoul este un tub de cauciuc sau de material plastic, ce care-l putem folosi pentru a umple cu a rezervorul lămpii de carbid dintr-o sursă de apă puţin adîncă. Garoul mai poate fi folosit pentru a sufla praful din gaura unui spit, în timpul forării acesteia. De asemenea, se poate folosi în cazul unei răniri a unui speolog, pentru oprirea hemoragiei.
Bucla de cordelină poate servi pentru înlocuirea unei pedale rupte, unui blocator deteriorat (vezi nodul Prusik) sau alte situaţii de acest gen.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu