La noi, puţini turişti au asupra lor această trusă care adeseori este salvatoare pe munte. Se găsesc în comerţ asemenea truse de prim ajutor medical necesare în caz de urgenţă. Dar orice om grijuliu, prevenitor, şi-o poate alcătui pla-sînd-o, într-un săculeţ sau o cutioară, într-un buzunar al rucsacului. Ce trebuie să existe într-o asemenea trusă?
O faşă pentru pansamante, puţină vată, o rolă de leuco-.plast, un garou, o sticluţă cu 100—200 ml alcool sanitar, o altă sticluţă cu picături de Davilla, comprese sterile în ambalaj sigilat, benzină iodată, o fiolă cu ser antiviperin, o seringă-două sterile, în ambalaj sigilat (care se folosesc odată) ; toate acestea nu trebuie să lipsească din rucsacul fiecăruia.
Alcoolul se foloseşte la dezinfectatul rănilor, înţepăturilor, rosăturilor ; pansamentul, vata şi leucoplastul — la pansarea lor. Picăturile Davilla se utilizează (într-o linguriţă de zahăr sau în puţină apă, 10—12 picături deodată) împotriva colicilor, a diareei, a dispepsiilor, balonărilor stomacale.
Se mai pot pune în mica trusă medicală cîte două-trei pastile de codenal (împotriva tusei), de aspirină, piramidon şi paracetamol (pentru cazuri de răceală sau nevralgii de dinţi sau măsele), coprol, un tub de unguent sulfamidic pentru răni.
Accidente pe munte şi înlăturarea urmărilor lor .
În primul rînd trebuie să subliniem importanţa păstrării unei igiene corporale riguroase pe tot timpul drumeţiei, ceea ce ţine, de fapt, de o elementară civilizaţie a omului.
Un turist de munte depune mari eforturi în ascensiuni, în răstimul marşurilor lungi de pe traseele alpine — au loc importante consumuri energetice, modificări metabolice sau chiar endocrine. Deaceea alegerea unui echipament perfect, alimentaţia raţională, păstrarea unei bune igiene corporale şi dozarea cu inteligenţă a efortului în timpul drumeţiei sunt esenţiale pentru buna reuşită a unei excursii, pentru păstrarea sănătăţii. Deci iată, succint, cîteva sfaturi în acest sens :
· Nu plecaţi fără îmbrăcăminte şi încălţăminte specifică
muntelui.
• Alimentaţi-vă după cerinţele turismului montan.
• Nu faceţi eforturi peste puterile dvs ; amintiţi-vă de proverbul „încet, încet departe ajungi" — este pe deplin valabil şi în drumeţia montană.
• Nu plecaţi la munte decît cu rucsacul în spate ; folosirea sacilor de voiaj, a genţilor de umăr, a valizelor este periculoasă ele dezechilibrează omul pe potecile înguste — au fost şi accidente grave din această pricină.
• Îmbrăcămintea să fie decentă, simplă şi elegantă ; pălăriile cu insigne, jambierele dungate, cozi de vulpi legate de căciulă, sunt apanajul ,,papiţoilor", cum li se spune pseudotu-riştilor.
• Nu vă încărcaţi rucsacul cu obiecte şi îmbrăcăminte de prisos.
• La urcuş nu vă îmbrăcaţi prea gros, chiar dacă e ră-coaje — pe astfel de traseu corpul se încălzeşte.
• Nu consumaţi conservele — în cutii sau borcane — care au capacele bombate : este semnul că ele sunt stricate şi ingurgitarea lor înseamnă o otrăvire rapidă.
· Dacă vă rătăciţi păstraţi-vă calmul şi luaţi-o pe văi, mereu în jos — veţi ajunge la un pîrîu sau un rîu al cărui curs de apă vă vă duce la o localitate ; dacă e iarnă şi vă surprinde noaptea cu viscol şi ger, vă puteţi face un iglu din zăpadă în care se poate sta pînă a doua zi, în sacul de dormit.
Dar muntele pune omui în situaţii neaşteptate, imprevizibile, chiar dacă îi respectă legile sale de fier. Ajunge, de pildă, să te roadă un bocanc şi rana se poate infecta; sau să mănînci ceva nu prea proaspăt şi apare o enterocolită care îţi dă peste cap toată bună diispoziţia; sunt cazuri cînd din cauza efortului mare pe care-l suportă organismul apar crize de apendicită. Şi, iată, de ce a bine ca turistul montan să cunoască cam ce rele întîmpină în pustietatea de piatră — unde nu are, imediat, la îndemînă un medic — şi să ştie cum să preîntîmpine urmările lor sau să le înlăture, pînă cînd un medic vă acţiona competent, dacă mai e cazul.
Arsurile datorate soarelui
Vara, dar şi iarna, soarele acţionează intens asupra omului pe munte, mai ales că la altitudini de peste 1000 — 1100 m razele sale, nemaintîlnind straturi dense ale atmosferei, au o in-tensitate foarte mare. Iarna, zăpada şi gheaţa reflectă cea mai mare parte din razele solare; dar şi pe vreme înnorată razele calorice emanate de astrul zilei penetrează intens straturile de nori şi ajung la sol.
În afară de acţiunea benefică a razelor calorice şi ultraviolete asupra organismului — stimulează circulaţia sanguină, metabolismul, oxigenarea celulelor etc. — ele pot provoca accidente grave.
După un mers îndelungat în bătaia soarelui — în orice anotimp — apare o înroşire a pielii: eritem solar. Dacă expunerea se prelungeşte pe epidermă apar arsuri, poate interveni şi o congestie pulmonară şi a muşchilor care dă imediat o stare gravă organismului. Cine umblă cu capul descoperit se poate alege chiar cu o congestie a meningelui — afecţiune cunoscută sub denumirea de insolaţie; apar oboseala mare, ameţeli, dureri de cap, congestionarea feţei şi inevitabilele vărsături.
Iarna, expunerea îndelungată la soare duce şi la insolaţie oculară care deteriorează retina ; deci purtatul unor ochelari fumurii este obligatoriu.
Cum se previn aceste efecte? În timpul mersului prelungit pe munte — de la 3 — 10 ore — turistul trebuie să poarte pe cap o şapcă, o pălărie sau basma; ritmul de mers trebuie redus; e bine ca în jurul gîtului să avem înfăşurată o batistă, un fular subţire; se vă bea, mai des, cîte o gură de apă (nu mai mult); în timpul marşului prin soare băuturile alcoolice înlesnesc instalarea eritemului solar, a insolaţiei, a congestiei pulmonare. Este recomandabil ca, înainte de a se pleca în traseu, să se ungă faţa, mîinile şi alte părţi expuse ale epidermei cu o alifie protectoare.
Organismul trebuie adaptat treptat-treptat la acţiunea razelor solare, să se expună părţi din epidemă cît mai mici şi acelea să fie protejate cu cremă.
Dacă totuşi s-a instalat eritemul solar, pielea arsă vă fi tamponată — cu vată sau tifon — cu alcool sau se pot aplica comprese înmuiate într-o soluţie de alcool şi apă 10 la sută; pielea congestionată se mai poate trata cu creme.
În cazul cînd apar băşici sau arsuri mai grave, care au atacat epiderma în adîncime, se vă merge urgent la un medic.
Cînd un turist este lovit de insolaţie vă fi imediat aşezat la umbră, cu capul întins mai sus decît corpul; va fi descheiat la gît, i se va elibera corpul de tot ce-l strînge — curea, mănuşi, şireturi la bocanci — şi vă fi stropit pe faţă cu apă rece, dîn-du-i-se în acelaşi timp să bea apă uşor sărată. Dacă nu-şi revine i se pun comprese cu apă rece pe cap şi torace. Dacă şi-a pierdut cunoştiinţa i se vă face respiraţie artificială. Va fi anunţat Salvamontul şi, bineînţeles, cel bolnav vă întrerupe mersul pe munte în bătaia soarelui.
Accidente provocate de frig
Deşi frigul e mai uşor de suportat de om decît căldura, pe munte turiştii au de suferit, adeseori, din cauza temperaturii scăzute, dublată de cele mai multe ori de o echipare necorespunzătoare.
De obicei, la ger apar degeraturi la extremităţile corpului — miîni, labele picioarelor, nas, urechi ; degeraturile pot fi superficiale sau pot duce chiar la cangrene dacă organismul este supus în continuare frigului.
Grave accidente se produc iarna cînd turiştii atacă trasee lungi, grele, peste puterile lor. Intervine starea de epuizare fizică şi o stare de sfîrşeală se instalează în tot trupul. Atunci omul are dorinţa să se întindă puţin pe zăpadă, ca să se odih-(nească, este cuprins de toropeală, de căldură, i se pare, şi în scurt timp adoarme. Aceasta este “moartea albă” prin îngheţare.
Iarna, pe munte, cei care nu sunt bine îmbrăcaţi sau încălţaţi pot repede degera. În producerea degeraturilor factorii favorizanţi sunt umiditatea şi starea de oboseală fizică şi psi-f hică, precum şi durata de expunere la frig; încălţămintea sau îmbrăcămintea dacă este udă înlesneşte pierderea căldurii din organism şi pătrunderea frigului.
Cei care se rătăcesc nu trebuie, nicicum, să se oprească, să încetinească ritmul de mers; trebuie să mărşăluiască toată ziua şi noaptea — dacă e cazul — alimentîndu-se cu cîte ceva din rucsac. Este singura şansă de salvare! În toate cazurile de început de îngheţ cînd turiştii s-au oprit ca să se odihnească au sfîrşit-o prin “moarte albă”.
Degerăturile
Cînd un om degeră pe munte i se aplică imediat primul ajutor. În ce constă acesta? Se interzice bolnavului fumatul — care provoacă vasoconstricţie; nu va consuma, deasemeni, deloc alcool, sub nici o formă. Cel suferind vă fi imediat dus într-un loc arăpostit, dacă e posibil, (refugiu, cabană, o stînă) iar dacă nu e posibil aceasta vă fi înfofolit în pături, saci de dormit şi transportat, încălzirea celui degerat se vă face dinăuntru spre înafară, dîndu-i-se să bea ceai, lapte, supă caldă. Se vor înlătura, imediat, din zonele afectate de frig tot ceea ce împiedică circulaţia sîngelui — mănuşi, curea, încălţăminte, îmbrăcăminte.
În degerăturile uşoare, de gr. I-II, pentru a se reîncălzi mai repede bolnavul se recomandă apropierea de un alt corp cu temperatură normală — introducerea mîinilor sub axila altora, aplicarea palmelor calde ale celor din jur pe faţa, fruntea, mîinile celui degerat etc. Şi în cazul degeraturilor uşoare, dar mai ales în cazul celor grave — de gradul III şi IV, bolnavul trebuie transportat cît mai repede posibil într-un spital pentru a fi suspus unui tratament de specialitate, medicamentos, administrat de la caz la caz de un medic.
Foarte important : să nu se facă frecţii cu zăpadă sau mîinile ude ori uscate pe locurile atinse de degeraturi. Cînd degeraturile sunt profunde ele nu trebuie încălzite în momentul acordării primului ajutor, ci doar la spital, de medici. În acest caz dezgheţarea zonei afectate se face prin scufundarea în apă, şi încălzirea ei, treptată, pînă la 40 — 42°C — dar aceasta se face numai într-o unitate spitalicească.
Criză de apendicită
Se produce adesea datorită marelui efort din timpul ascensiunilor. Apar dureri mari în partea dreaptă a abdomenului, greţuri şi vărsături. Bolnavului i, se pun imediat comprese reci pe locul dureros, i se dau sulfamide şi vă fi imediat transportat la spital.
Arsurile
Pe munte, în tabăra în care se prepară mîncarea te poţi arde cu apă fiartă sau cu focul. Dacă arsura e superficială — pielea se înroşeşte şi doare — e suficientă o tamponare cu alcool. Cînd pe pielea arsă apar băşici şi se umplu cu lichid se flambează un ac şi se sparg toate flictenele (băşicile), tamponînd apoi locul ars cu alcool alb. Şi, imediat, accidentatul trebuie transportat la medic. Nu puneţi apă peste nici un fel de arsură l Contuziile
În urma unei loviri sau căderi oamenii pot căpăta, în diferite zone al corpului, contuzii (pielea se înroşeşte, carnea doare) sau hematoame (acumulări de sînge “revărsate” în ţesuturi datorită zdrobirii vaselor capilare). Zona se înroşeşte, doare intens şi apoi se învineţeşte. În acest caz se pun pe locul dureros comprese cu apă rece, gheaţă sau zăpadă ; după aceea, în cazuri mai grave, se face masaje uşoare şi băi cu apă la 45°C.
O dezechilibrare pe potecă, un pas greşit, o călcătură strîmbă şi ne putem alege cu o entorsă — o rupere sau întindere a ligamentelor de la articulaţii. Apare o durere acută care blochează mîna sau piciorul ; apoi, locul dureros se umflă şi în cele din urmă apare o zonă vînătă. Se tratează astfel : accidentatul intră in repaos total, i se aplică comprese cu apă rece, schimbate des ; se face un pansamanet strîns sau faşă elastică. Dacă după două zile durerea nu dispare bolnavul să se prezinte la medic.
Fracturile
La căderi, loviri, prăbuşiri peste stînci sau într-o prăpastie se produc de cele mai multe ori fracturi — este vorba de secţionarea oaselor. Cînd osul rupt a străpuns carnea şi epiderma înseamnă că avem de-a face cu o fractură deschisă ; cînd osul n-a străpuns ţesturile moale suntem în faţa unei fracturi închise. Cele mai periculoase şi greu de vindecat sunt cele deschise ; ele antrenează, în scurt timp, infectarea zonei, hemoragii şi dacă nu e tratată imediat poate sfîrşit cu amputarea piciorului, a braţului rupt său cu complicaţii extraordinare (Închipuiţi-vă fracturi deschise la torace sau craniu ?).
Cum se dă primul ajutor în cazul fracturilor ? La cele deschise se vă imobiliza imediat accidentatul, ferindu-1 de orice mişcare ce îi provoacă dureri cumplite. Vom crea o atmosferă de calm în jur, ii vom dă, îndată, calmante în porţie dublă ; dacă avem, îi facem o injecţie cu algocalmin sau chiar morfină ; apoi îi punem comprese cu apă rece, gheaţă sau zăpadă. Vom desface zona de fractură, foarte încet, eventual tăind cracul pantalonului şi ciorapul sau mînecă — dacă e fractură de picior ori mîna. Nu se vă încerca, în afară de medic, să “să reducă” fractura, adică să se aşeze oasele cap la cap! Se vă opri în primul rînd, hemoragia. Cum? În partea de sus a fracturii se aşează un garou. Apoi se vă aşeza pe rană un pansamant steril. Se vă potrivi mîna sau piciorul într-o poziţie în care oasele rupte să nu se frece între ele. După aceea se vă fixa membrul rupt în aţele; în lipsa lor se vor folosi crengi de copac drepte, rigle, un băţ de schi, scîndurele, fîşii de tablă. Deasupra se aplică, strîns, cu mare grijă, un pansament din tifon; în lipsa acestuia — o cordelină, curele, şervete, fîşii de pînză dintr-o cămaşă etc. Imediat se vă anunţa Salvamontul. Atenţie! În timpul transportării, dacă accidentatul are hemoragie şi i-am pus un garou, este absolut necesar ca la 30—40 de minute să slăbim garoul cîteva minute şi să-l Strîngem iarăşi la loc, pentru ca celulele din zona rănii să se alimenteze cu sînge ; în caz contrar ele se necrozează ; dar scoaterea garoului nu se face deodată, ci se slăbeşte încet-încet în răstimp de 4-5 minute.
Dacă turistul are clavicula fracturată i se imobilizează tot umărul respectiv în pansamente, corzi etc; dacă are fracturată coloana vertebrală este imobilizat, întins, pe o scîndură, uşă, o pereche de schiuri legate fix între ele, pe care-l urcăm cu mare grijă, căci orice mişcare bruscă îi poate fi fatală, putînd duce la secţionarea măduvei sirii spinării. Şi transportat, cu cea mai mare grijă, la cel mai apropiat spital. La asemenea cazuri se cheamă imediat Salvamontul!
Luxaţiile
Scrîntiturile, cum li se spune popular, înseamnă deplasarea capetelor articulare ale unor oase care se îmbină în articulaţii: cea mai des întîlnită este luxaţia de umăr.
Pe locul acestui traumatism apare o durere mare, se produce o umflătură ; se pun acolo pomprese reci, accidentatul se imobilizează, în zona dureroasă, printr-un pansament strîns şi se vă transporta imediat la cel mai apropiat spital. Nu încercaţi să repuneţi oasele în articulaţie, în afara unui medic!
Muşcăturile
Din păcate, în munţii noştri, mulţi turişti sunt muşcaţi de cîinii de la stîne — cei de la cabane sunt obişnuiţi cu oamenii. Aceasta, în ciuda unor reglementări legale pe care, însă, ciobanii nu le respectă. În acest caz, locul muşcăturii se tamponează cu alcool, tinctură de iod sau benzină iodată şi se aplică un pansament strîns. Se apelează, după aceea, la un medic, deoarece animalul poate fi turbat sau purtător al virusului turbării.
În Carpaţi sunt şi vipere care atacă omul. În cazul muşcături de viperă, primul ajutor medical trebuie să stea sub semnul extremei urgenţe ; în două-trei ore, cel muşcat îşi poate pierde viaţa. Imediat, după ce un om a fost încolţit de o viperă, el este întins la orizonală ; deasupra ranei i se aplică un garou (legătură) strîns — cu un cauciuc, o coardă, batistă. Aceasta pentru a împiedica circulaţia sîngelui în zona muşcată — deci răspîndirea veninului în tot corpul. Stoarcem foarte tare rana, pînă cînd sîngerează, de mai multe ori, pentru a scoate veninul din rană. Dacă e cineva care nu are răni sau zgîrîieturi în gură va suge tare, îndelung, rana şi va scuipa saliva de fiece dată ; după care se vă clăti cu alcool foarte diluat. Se poate încerca şi cauterizarea cu un ac înroşit a rănii, după care se va spăla locul cu alcool.
Şi imediat, pe drumul cel mai scurt, în cea mai mare grabă, la spital! Cel mai bun tratament ar fi o injecţie cu ser antiviperin, dacă-i are cineva în rucsac alături de o seringă în folie sterilă care se foloseşte doar o singură dată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu