Cod international de semnalizare in caz de pericol

• CODUL INTERNAŢIONAL DE SEMNALIZARE PE MUNTE ÎN CAZ DE PERICOL
  

  

  
  Una dintre legile muntelui cere ca tot omul care urcă spre înălţimi să cunoască la perfecţie codul internaţional de semnalizare cu ajutorul căruia se dă alarma pe munte în caz de pericol.
  Acest cod a fost adoptat de Congresul de la Paris, din 21 iunie — 4 iulie 1937, al Uniunii Internaţionale a Asociaţiilor Alpine (U.I.A.A.) şi recomandat a fi cunoscut şi folosit, cînd e cazul, de către toţi turiştii din lume care urcă pe înălţimile munţilor.
  Trebuie ştiut că la munte alarma înseamnă, totodată, şi chemare în ajutor.
  Aceasta se face prin lansarea în spaţiu a şase semnale pe minut, la intervale egale între ele, adică un semnal la zece secunde.
  Semnalele lansate pot fi: luminoase, vizuale sau acustice.
  Semnale luminoase se pot realiza cu diferite mijloace.
  Noaptea — cu ajutorul lanternei, al unui felinar sau al oricărei surse luminoase (foc de tabără, flacăra unui aragaz, primus de voiaj — prin acoperirea-descoperirea lor cu un hanorac, o pătură); sau se pot aprinde, succesiv, la intervalele cerute de cod, chibrite de vînt.
  Ziua semnalele luminoase se pot lansa cu o oglindă ce reflectă razele soarelui, cu petarde sau alte mijloace fumigene ori luminoase.
  Semnale vizuale — în afară de unele semnale luminoase care şi ele se văd — se pot executa prin fluturarea, ridicarea unei eşarfe sau al oricărui obiect vestimentar (cămaşă, tricou, hanorac, pulover, pantalon, sac de dormit) ori prin ridicarea deasupra capului, sau pe o înălţime, într-un băţ, a oricărui obiect ori chiar prin ridicarea cît mai sus a unui braţ.
  Semnalele acustice se pot lansa prin strigăte, fluierături, (executate din gură sau fluier, chiar unul improvizat) prin lovirea unui obiect metalic (piolet, beţe de cort, ceaun, gamelă, ploscă, butelie de aragaz, linguri etc.).
  De reţinut: cele şase semnale, de orice natură ar fi, se lansează fiecare la zece secunde, timp de un minut; Între grupul de şase semnale se face o pauză de un minut-două.
  În cazul în care turistul care cere ajutor se află într-un refugiu alpin sau în vecinătatea lui, el dă alarma înălţînd imediat fanionul roşu. Acesta — avînd dimensiuni de 2 m X 2 m — se află obligatoriu în dotarea fiecărui refugiu sau casă de adăpost nepăzită, cabană de vînătoare, canton forestier nelocuit şi el se înalţă pe un catarg ancorat pe locul din care se poate vedea de la distanţe mari.
  Cum se răspunde la semnalul de alarmă şi de cerere a ajutorului, pe munte?
  Cînd cineva zăreşte sau aude semnalele prin care se solicită ajutor este obligat să răspundă imediat celui care le-a lansat.
  Confirmarea că semnalul de alarmă a fost recepţionat se face prin emiterea a trei semnale pe minut — luminoase, vizuale sau acustice — fiecare lansate la douăzeci de secunde unul de altul.
  Cel care a recepţionat semnalul de chemare în ajutor, este obligat — după ce a răspunns după cod celui care le-a lansat
  — să alerteze cea mai apropiată cabană, staţie meteorologică, orice altă unitate care ar putea transmite alarma mai departe
  — şantiere, cantoane silvice, stîni, cantoane pastorale etc. — sau să anunţe grupurile cele mai apropiate de turişti care. la rîndul lor, trebuie să transmită alarma, şi coordonatele locului de unde se cere ajutor, formaţiilor Salvamont au, dacă este cazul, vînătorilor de munte, primăriilor sau posturilor de poliţie cele mai apropiate.Important : cel care cere ajutor trebuie să continue să dea semnale pînă cei ce îi vin în ajutor ajung la ei; în acest fel, accidentatul poate fi reperat de salvatori. (Au fost cazuri cînd cel ce a identificat un semnal de alarmă şi a dat răspuns că l-a recepţionat s-a grăbit spre cabana cea mai apropiată — dar a căzut el însuşi victimă grabei şi s-a acidentat, iar legătura cu cel care a dat alarma s-a pierdut).